Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat numirea generalului-maior Mihailo Drapati în funcția de comandant-șef al Forțelor Armate ale Ucrainei, acesta preluând conducerea armatei de la Oleksandr Sârski, în cadrul unei reorganizări a conducerii militare.
Anunțul a fost făcut în discursul de seară al liderului ucrainean. Potrivit lui Zelenski, decizia face parte dintr-o actualizare a structurii Statului Major General, discutată împreună cu Mihailo Drapati, Evghen Hmara și Pavlo Palisa.
„Am stabilit că Mihailo Drapati va deveni noul comandant-șef al Forțelor Armate ale Ucrainei. Împreună am convenit asupra modului în care trebuie actualizată configurația Statului Major General”, a declarat Zelenski.
Președintele ucrainean i-a mulțumit lui Oleksandr Sârski pentru contribuția sa la apărarea Kievului, ofensiva din regiunea Harkov, operațiunile din Kursk și pentru rolul avut în apărarea Ucrainei de la începutul invaziei ruse.
Schimbarea vine la câteva zile după remanierea Guvernului ucrainean și pe fondul reorganizării conducerii din domeniul apărării. În spațiul public au existat speculații privind tensiuni între conducerea militară și fostul ministru al Apărării, însă Zelenski nu a făcut legături între aceste subiecte.
Mihailo Drapati este considerat unul dintre cei mai experimentați generali ai noii generații din armata ucraineană. El participă la războiul împotriva Rusiei încă din 2014, când a comandat un batalion al Brigăzii 72 Mecanizate în luptele pentru apărarea Mariupolului și în estul Ucrainei.
După invazia pe scară largă din 2022, Drapati a coordonat operațiuni militare în sudul și estul țării, a devenit comandant adjunct al Forțelor Armate, iar în 2024 a fost numit comandant al Forțelor Terestre. Ulterior, a preluat și conducerea nou-createi structuri a Forțelor Întrunite ale Ucrainei, înainte de a fi desemnat la conducerea întregii armate.


