Expertul economic Adrian Lupușor susține că actuala criză privind guvernanța companiilor de stat putea fi evitată dacă autoritățile ar fi ținut cont de avertismentele formulate de societatea civilă în urmă cu trei ani.

Într-o postare publică, Lupușor afirmă că, în perioada în care a fost membru al Comisiei Naționale pentru Integrare Europeană, a atras atenția asupra deficiențelor majore din administrarea întreprinderilor de stat, însă recomandările sale au fost ignorate.

„Data viitoare, stimată guvernare, oricare vei fi, ia mai în serios recomandările societății civile”, a transmis expertul.

Potrivit acestuia, după ce nu a fost auzit în cadrul ședinței Comisiei, a expediat o scrisoare oficială conducerii de vârf a statului, în care a semnalat mai multe probleme structurale ce afectau guvernanța companiilor de stat.

Lupușor spune că a avertizat că un plan de dezoligarhizare nu poate fi credibil fără o reformă profundă a întreprinderilor de stat și că regulamentele privind selectarea și numirea membrilor consiliilor de administrație nu respectau bunele practici ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).

De asemenea, expertul a criticat criteriile de performanță aplicate consiliilor de administrație, pe care le-a calificat drept prea vagi pentru a permite o evaluare obiectivă a activității acestora.

În scrisoarea transmisă autorităților, Adrian Lupușor a mai susținut că politica privind administrarea proprietății statului era lipsită de instrumente eficiente de implementare și că reforma nu putea avansa fără restructurarea Agenției Proprietății Publice, digitalizarea informațiilor despre patrimoniul public, corporatizarea întreprinderilor și o evaluare clară a activelor statului.

Potrivit expertului, toate aceste măsuri reprezentau inclusiv condiționalități asumate de Republica Moldova în relația cu Fondul Monetar Internațional și Uniunea Europeană.

Lupușor afirmă că a solicitat inclusiv organizarea unei ședințe dedicate acestui subiect, cu participarea prim-ministrului, considerând că reforma avea nevoie de sprijin politic la cel mai înalt nivel.

„Cum credeți, am primit vreun răspuns? Niciunul”, afirmă acesta.

În opinia expertului, problemele semnalate atunci – numiri netransparente, consilii de administrație formale și lipsa unei supravegheri eficiente – sunt exact cele care au generat criza din prezent.

Adrian Lupușor consideră că actuala situație trebuie să reprezinte o lecție pentru orice viitoare guvernare. „Tare aș vrea ca guvernarea să-și învețe lecția din această criză: mai puțină aroganță și mai multă receptivitate față de vocile, poate mai puțin plăcute, dar critic necesare, care vin din partea societății civile”, a conchis expertul economic.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE