Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a prezentat rezultatele preliminare ale examenului național de Bacalaureat 2026, anunțând o creștere semnificativă a ratei de promovare și un număr record de absolvenți care au obținut media generală 10.

În cadrul unei conferințe de presă susținute împreună cu directoarea Agenției Naționale pentru Curriculum și Evaluare, Lilia Ivanov, ministrul a declarat că rezultatele din acest an confirmă progresul sistemului educațional și efectele investițiilor realizate în ultimii ani.

„Avem motive reale de optimism și încredere. Este al treilea an consecutiv în care rata de promovare la examenul de bacalaureat este în creștere. Dacă în 2024 aceasta era de 69,4%, în acest an a ajuns la 75,4%”, a declarat Dan Perciun.

Potrivit datelor prezentate, trei din patru candidați care au susținut examenul de Bacalaureat au reușit să promoveze toate probele din prima sesiune. Rezultatele includ atât absolvenții de liceu, cât și candidații din colegii și restanțierii din anii precedenți.

Un alt rezultat remarcabil al sesiunii din acest an îl reprezintă numărul elevilor care au obținut media generală 10 la examenul de Bacalaureat.

„În acest an avem 85 de absolvenți cu media 10, un rezultat record. Este o performanță extraordinară și mă bucur că acești tineri provin nu doar din Chișinău, ci din toate regiunile țării”, a subliniat ministrul.

Datele oficiale arată că peste 4.800 de candidați au obținut medii mai mari de 8, iar aproximativ 1.500 de absolvenți au încheiat examenul cu medii de peste 9.

Dan Perciun a abordat și subiectul examenului de matematică la profilul real, care a generat numeroase dezbateri în spațiul public după susținerea probei.

Potrivit ministrului, în ciuda percepției că testul ar fi fost mai dificil decât în anii precedenți, rezultatele demonstrează contrariul.

„Performanțele au crescut inclusiv la matematică. Rata de promovare la profilul real a ajuns la 69%, față de 66% anul trecut. Avem mai mulți elevi care au reușit să promoveze examenul din prima încercare”, a declarat acesta.

El a precizat că inclusiv itemii considerați cei mai dificili au fost rezolvați într-o proporție mai mare decât în sesiunile anterioare.

Pentru prima dată, examenul de Bacalaureat s-a desfășurat la nivel național sub monitorizare video completă, fără ca vreun candidat să fie eliminat pentru tentativă de fraudă.

„Niciun elev nu a fost eliminat pentru copiat. Este un semnal important că mesajul privind integritatea academică a fost înțeles și asumat de elevi”, a menționat ministrul Educației.

Potrivit lui Dan Perciun, acest rezultat reflectă maturizarea sistemului educațional și consolidarea unei culturi bazate pe corectitudine și merit.

Diferențele dintre regiuni rămân o provocare

Ministrul a recunoscut că persistă diferențe importante între instituțiile de învățământ și între diferite regiuni ale țării, însă a dat asigurări că reducerea acestor decalaje va rămâne o prioritate pentru minister.

„Ne preocupă în continuare disparitățile dintre localități și școli. Vom continua investițiile pentru ca fiecare copil, indiferent unde învață, să aibă acces la educație de calitate și șanse egale de reușită”, a afirmat Dan Perciun.

La finalul conferinței, oficialul i-a felicitat pe absolvenți, profesori și părinți pentru rezultatele obținute și le-a urat succes candidaților care vor participa la sesiunea suplimentară. Totodată, acesta a amintit că admiterea la universitățile din Republica Moldova va începe pe 27 iulie.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE