Președintele Fracțiunii Partidul Nostru, Renato Usatîi, a criticat în plenul Parlamentului proiectul de lege care prevede separarea unor activități desfășurate în prezent de Î.S. „Calea Ferată a Moldovei” (CFM), avertizând că măsura riscă să agraveze situația deja dificilă a sectorului feroviar.

Potrivit lui Usatîi, inițiativa legislativă nu oferă soluții reale pentru modernizarea și redresarea transportului feroviar, ci se concentrează pe reorganizarea unei întreprinderi aflate deja într-o situație critică.

Liderul Partidului Nostru a declarat că vorbește din experiență profesională, amintind că și-a început activitatea în domeniul feroviar la vârsta de 23 de ani și cunoaște atât perioadele de dezvoltare, cât și dificultățile prin care a trecut sistemul.

„Ca să înțelegi această ramură, trebuie să o fi trăit. Calea Ferată nu are nevoie de experimente administrative, ci de un plan clar de dezvoltare”, a afirmat Renato Usatîi.

Acesta a criticat comparațiile făcute cu reformele implementate în state europene precum Germania sau Franța, susținând că acolo reorganizările au fost realizate pentru a accelera dezvoltarea unor sisteme funcționale, în timp ce Republica Moldova încearcă să aplice aceleași modele într-un context complet diferit.

Potrivit deputatului, lipsa unei strategii pe termen lung reprezintă una dintre cele mai mari probleme ale sectorului feroviar. El a cerut elaborarea unui program de dezvoltare pentru următorii 5, 10 sau chiar 20 de ani, care să includă modernizarea infrastructurii și extinderea conexiunilor feroviare.

Renato Usatîi a amintit că, în ultimele decenii, Republica Moldova a pierdut numeroase rute și oportunități de dezvoltare, iar investițiile în infrastructură au fost amânate constant.

„În loc să discutăm despre trenuri mai rapide, despre legături moderne și despre dezvoltarea transportului feroviar, discutăm despre împărțirea unei întreprinderi care deja se confruntă cu probleme grave”, a declarat acesta.

Liderul Partidului Nostru și-a exprimat îngrijorarea că, în urma separării activităților, statului i-ar putea reveni costurile și obligațiile sociale, în timp ce segmentele profitabile ar putea fi gestionate separat.

În final, Renato Usatîi a cerut autorităților să renunțe la proiect și să inițieze o dezbatere amplă privind viitorul Căii Ferate a Moldovei.

„Dacă nu puteți dezvolta Calea Ferată, măcar nu o îngropați. Moldova are nevoie de o strategie care să readucă transportul feroviar în centrul dezvoltării economice”, a conchis acesta.

https://youtu.be/pv3gv-Nlm0Y

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE