Comisia pentru politică externă a Parlamentului a aprobat avizele consultative pozitive pentru două noi candidaturi de ambasadori ai Republicii Moldova, în cadrul unei ședințe desfășurate astăzi.
Astfel, Inga Ionesii urmează să fie numită Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în India, iar Sergiu Gurduza va reprezenta țara noastră în aceeași calitate în Portugalia.
Potrivit Ministerului Afacerilor Externe, candidaturile au fost prezentate de secretarul general Dumitru Socolan, care a subliniat experiența profesională extinsă a celor doi diplomați și rolul acestora în consolidarea relațiilor externe ale Republicii Moldova.
Inga Ionesii are o carieră de peste 25 de ani în administrație publică și diplomație, activând anterior în Ministerul Economiei, Primăria Chișinău și Ministerul Afacerilor Externe. Ea a mai deținut funcția de ambasador în Estonia în perioada 2016–2020, perioadă în care a contribuit la dezvoltarea relațiilor bilaterale și la promovarea parcursului european al Republicii Moldova.
De-a lungul activității sale, Ionesii a fost implicată în coordonarea procesului de implementare a Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană și a Zonei de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător (DCFTA), precum și în negocieri privind mai multe acorduri comerciale internaționale. Din 2021, aceasta activează în cadrul MAE, unde a condus Direcția management instituțional și a contribuit la organizarea Summitului Comunității Politice Europene din 2023.
Nominalizarea lui Ionesii survine într-un moment când fosta ambasadoare a Republicii Moldova în India, Ana Taban, se află în centrul unui scandal diplomatic după ce a fost rechemată din funcție și a acționat în judecată Ministerul Afacerilor Externe, acuzând instituția de abuzuri și sancțiuni disciplinare nejustificate.
Potrivit informațiilor din presă, Taban declara că rechemarea sa ar fi fost justificată inițial prin existența unui presupus dosar penal, însă ulterior ar fi aflat că nu figurează în nicio anchetă oficială. Ea afirmă că măsura ar fi fost folosită pentru a-i justifica destituirea și pentru a o exclude din activitatea diplomatică.
Procesul de desemnare urmează să fie finalizat prin decizia oficială a Guvernului.


