LIVE TEXT 13:30 Prin Decretul Nr.629-X, din data de 26.05.2026, Președintele Republicii Moldova, doamna Maia Sandu, mi-a acordat cetățenia Republicii Moldova.

Vă mulțumesc Doamnă Preşedinte Maia Sandu şi vă asigur că rămân devotat cauzei integrării Republicii Moldova în Uniunea Europeană şi în egală măsură cauzei reunificării ţării şi a poporului roman.

Cu recunoştinţă şi deosebit respect,

Traian Băsescu

Știrea inițială

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a anunțat reacordarea cetățeniei Republicii Moldova fostului președinte al României, Traian Băsescu, apreciind contribuția acestuia la parcursul european al țării și la sprijinul oferit cetățenilor moldoveni de-a lungul anilor.

Șefa statului a declarat că Băsescu a susținut constant Republica Moldova, indiferent de schimbările politice de la Chișinău, și a avut un rol important în promovarea relațiilor bilaterale și a sprijinului pentru cetățenii moldoveni.

„Domnul Președinte Băsescu a susținut cetățenii Republicii Moldova cu toată puterea și necondiționat. A contribuit la corectarea unor nedreptăți istorice și a sprijinit parcursul nostru european”, a declarat Maia Sandu.

Președinta a subliniat că fostul lider de la București este respectat în Republica Moldova pentru sprijinul acordat în domenii precum redobândirea cetățeniei române pentru cetățenii moldoveni și facilitarea programelor de burse pentru tineri.

„Domnul Băsescu este respectat și așteptat ca un frate aici, în Republica Moldova”, a adăugat șefa statului.

Maia Sandu a precizat că decizia de acordare a cetățeniei reprezintă și o recunoaștere simbolică a contribuției acestuia la consolidarea relațiilor dintre Republica Moldova și România.

„Mă bucur că am reușit să corectăm o nedreptate făcută domnului Băsescu. De azi este nu doar fratele nostru, ci și concetățeanul nostru”, a conchis președinta Republicii Moldova.

Traian Băsescu a devenit cetățean al Republicii Moldova prin decretul lui Nicolae Timofti în 2016. Fostul președinte al României a fost lipsit de cetățenia țării noastre la data de 3 ianuarie 2017 prin decretul președintelui de atunci, Igor Dodon.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE