Peste 700 de primării din Republica Moldova sunt implicate în procesul de amalgamare voluntară, iar prima etapă a reformei administrativ-teritoriale va începe în luna iulie. Declarațiile au fost făcute de secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu, care a precizat că autoritățile locale interesate trebuie să adopte în această perioadă deciziile oficiale privind consolidarea administrativă.

Potrivit lui Buzu, după adoptarea acestor hotărâri de către administrațiile locale, Guvernul va elabora noua lege privind structura administrativ-teritorială a țării. Documentul urmează să fie aprobat în Parlament în toamna acestui an.

„Amalgamarea propriu-zisă, în primul rând, prima etapă este acum în luna iulie, când toate primăriile care își doresc să facă acest lucru trebuie să ia această decizie. Și asta este prima etapă a unui proces mai complex”, a declarat Alexei Buzu.

Oficialul a subliniat că autoritățile centrale au nevoie de aproximativ un an pentru pregătirea procesului, inclusiv pentru adaptarea mecanismelor electorale și administrative.

„Avem nevoie de un an de zile de previzibilitate pentru toți actorii implicați – Comisia Electorală Centrală, partidele politice și pentru noi ca Guvern – să lucrăm cu aceste primării și să pregătim acest proces”, a explicat secretarul general al Guvernului.

Executivul promite și stimulente financiare pentru localitățile care aleg să se consolideze administrativ. Potrivit lui Buzu, fondul destinat susținerii amalgamării depășește 5,6 miliarde de lei.

„Vom oferi acel stimulent triplat către Guvern. Este vorba de peste 5,6 miliarde de lei, o investiție echivalentă a 3.000 de lei per cap de locuitor din acele primării care doresc să se consolideze”, a declarat oficialul.

În paralel, Guvernul intenționează să modifice și mecanismele de finanțare locală, astfel încât o parte mai mare din taxele colectate să rămână în bugetele administrațiilor locale.

Autoritățile mai promit sprijin pentru dezvoltarea capacităților administrative ale noilor entități rezultate după amalgamare, inclusiv prin digitalizare, îmbunătățirea procesului de elaborare a proiectelor și eficientizarea achizițiilor publice.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE