Agenția Națională pentru Sănătate Publică anunță înregistrarea a opt cazuri de febră Q în Republica Moldova, în perioada 16 aprilie – 13 mai 2026. Diagnosticele au fost confirmate de Laboratorul național de referință în infecții cu risc sporit al instituției.
Potrivit autorităților sanitare, șase cazuri au fost depistate în Chișinău, iar câte unul în raioanele Cahul și Cantemir. Șapte dintre persoanele infectate sunt adulți, iar unul dintre cazuri a fost confirmat la un copil de 10 ani.
În urma anchetelor epidemiologice, specialiștii au stabilit că între cazurile raportate nu există legături directe, persoanele fiind infectate din surse diferite.
Pacienții au prezentat simptome specifice bolii, printre care febră înaltă de până la 39–40°C, frisoane, slăbiciune accentuată, dureri musculare și articulare, precum și cefalee.
În contextul apariției cazurilor, ANSP a dispus intensificarea supravegherii epidemiologice și a informat instituțiile medicale pentru a spori vigilența în depistarea timpurie a persoanelor cu simptome sugestive.
De asemenea, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor a fost notificată pentru inițierea măsurilor necesare, având în vedere caracterul zoonotic al infecției.
Autoritățile precizează că ultimele cazuri de febră Q în Republica Moldova au fost raportate în anul 2017, când au fost înregistrate patru îmbolnăviri. Până atunci, boala apărea sporadic aproape anual.
Febra Q este o boală infecțioasă provocată de bacteria Coxiella burnetii. Principalele surse de infectare sunt animalele domestice — în special ovinele, caprinele și bovinele — care pot elimina bacteria prin secreții, urină, fecale sau produse rezultate în timpul fătărilor.
Infecția la om poate apărea prin inhalarea particulelor de praf contaminate, contact direct cu animale infectate sau prin consumul de lapte crud și produse lactate nepasteurizate.
Perioada de incubație variază între una și șase săptămâni, iar deși majoritatea cazurilor răspund bine la tratament, formele severe pot afecta persoanele cu boli cronice, femeile însărcinate și persoanele imunocompromise.
ANSP recomandă populației:
respectarea igienei mâinilor după contactul cu animale;
consumul exclusiv de lapte pasteurizat sau fiert;
evitarea produselor lactate din surse neautorizate;
utilizarea echipamentului de protecție la îngrijirea animalelor;
gestionarea corectă a deșeurilor animaliere.
Medicii îndeamnă persoanele care prezintă febră, slăbiciune, dureri musculare sau cefalee să solicite


