Ministrul Sănătății, Emil Ceban, anunță că în Republica Moldova este în derulare un amplu proces de organizare a concursurilor pentru funcțiile de conducere în mai multe spitale republicane și raionale, însă acest proces este influențat de reforma sistemului spitalicesc aflată în pregătire.

Potrivit ministrului, procedurile de selectare a managerilor medicali sunt complexe și se desfășoară etapizat, fiind vizate câteva instituții simultan pentru a asigura o gestionare eficientă a procesului.

„Acum merge un proces de concursuri pentru mai multe spitale, atât republicane cât și raionale. Este un proces nu simplu. În primul rând, acest proces o să dureze din mai multe considerente”, a declarat Emil Ceban.

Oficialul a explicat că una dintre principalele cauze ale întârzierilor este lipsa de candidați în unele instituții medicale. În anumite cazuri, s-a depus un singur dosar, ceea ce a determinat autoritățile să prelungească termenele de înscriere.

„Sunt spitale unde nu se depun actele. Sunt poziții unde s-a depus doar o singură persoană și am fost nevoiți să prelungim concursul”, a precizat ministrul.

Emil Ceban a menționat că unele concursuri sunt deja în desfășurare sau finalizate, inclusiv la Spitalul Clinic Republican, iar în alte cazuri procedurile sunt în pregătire.

„Astăzi are loc concursul la Spitalul Clinic Republican. Mâine merg la Florești să văd situația din teritoriu și pornim procesul de concurs acolo”, a declarat acesta.

Totodată, ministrul a confirmat că anumite proceduri au fost amânate, inclusiv la Spitalul Republican și la Glodeni, unde nu au fost depuse suficiente candidaturi pentru desfășurarea concursului.

În paralel, Ministerul Sănătății lucrează la o reformă amplă a sistemului de sănătate mintală și psihiatrie, care include și reorganizarea instituțiilor din domeniu, precum și integrarea psihiatriei cu narcologia.

„Am pornit reforma sănătății mentale și a psihiatriei. Atunci când facem reforma, unele concursuri sunt temporar stopate, pentru a vedea cum vor fi reorganizate aceste spitale”, a explicat Emil Ceban.

Ministrul a mai anunțat că urmează să efectueze vizite în mai multe spitale pentru a evalua situația la fața locului și pentru a ajusta planul de organizare a concursurilor în funcție de noile structuri medicale.

„Săptămâna viitoare voi vizita toate aceste spitale, ca să vedem cum vor fi ele reorganizate în noua formulă”, a conchis ministrul Sănătății.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE