Parlamentul Republicii Moldova a adoptat un proiect de lege care modifică cadrul normativ privind piața seminceră, măsura având scopul de a facilita accesul agricultorilor la soiuri și hibrizi performanți, precum și de a armoniza legislația națională cu standardele Uniunii Europene. Proiectul a fost votat de 61 de deputați.

Noile prevederi adaptează Legea privind semințele la normele europene referitoare la recunoașterea inspecțiilor în câmp și a certificatelor oficiale pentru semințe. Potrivit autorităților, această schimbare va permite Republicii Moldova să fie integrată în sistemul european de recunoaștere a certificărilor oficiale, facilitând astfel comerțul cu semințe pe piețele europene și internaționale.

Una dintre cele mai importante modificări prevede posibilitatea comercializării provizorii a semințelor provenite din soiuri aflate în proces de înregistrare în Catalogul soiurilor de plante. Astfel, fermierii vor putea utiliza mai rapid material semincer diversificat pentru culturi precum cereale, plante furajere, sfeclă, cartofi, plante oleaginoase și plante pentru fibre, fără a mai aștepta finalizarea tuturor procedurilor administrative.

Documentul introduce și posibilitatea utilizării unor acte echivalente pentru certificarea calității și provenienței semințelor importate, dacă acestea sunt emise de autorități acreditate din țara exportatoare. În același timp, sunt stabilite reguli clare privind etichetarea, ambalarea și testarea semințelor, inclusiv informații obligatorii despre origine, tratamente aplicate, eventuale modificări genetice și trasabilitate.

O altă schimbare importantă vizează simplificarea procedurilor administrative. Certificatul de înregistrare pentru producerea și comercializarea semințelor va fi eliminat, iar cererile vor putea fi depuse și gestionate electronic prin intermediul platformei MCabinet.

Proiectul de lege a fost elaborat de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare și urmează să intre în vigoare la șase luni de la publicarea în Monitorul Oficial. Potrivit autorităților, noile reguli vor contribui la modernizarea sectorului agricol și la creșterea competitivității producătorilor moldoveni pe piața europeană.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE