Comisia economie, buget și finanțe a aprobat pentru ambele lecturi proiectul Partidului Nostru care clarifică regimul de admitere temporară a automobilelor, permițând scoaterea acestora din țară și de către alte persoane decât cele care le-au introdus.

Inițiativa legislativă îi aparține președintelui Fracțiunii Partidului Nostru, Renato Usatîi, și urmărește clarificarea procedurilor privind scoaterea de pe teritoriul vamal a vehiculelor introduse în regim de admitere temporară, inclusiv în situațiile în care aceasta este realizată de o altă persoană decât cea care a introdus mijlocul de transport.

Proiectul a fost prezentat în cadrul ședinței comisiei de resort, pe 6 mai, de deputatul Partidului Nostru, Constantin Cuiumju, membru al Comisiei economie, buget și finanțe.

Deputatul a menționat că actualul cadru normativ nu prevede expres posibilitatea ca mijlocul de transport să fie scos de pe teritoriul vamal de o altă persoană decât cea care l-a introdus, ceea ce în practică generează dificultăți, inclusiv situații de blocaj, depășirea termenelor și riscuri de sancționare.

Totodată, proiectul a fost prezentat astăzi și în cadrul Comisiei agricultură și industrie alimentară de către deputatul Nicolae Margarint. Cu majoritatea voturilor, proiectul a fost avizat pozitiv.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE