Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut o întrevedere oficială cu omologul său turc, Recep Tayyip Erdoğan, în marja unui eveniment desfășurat la Antalya, unde au discutat despre aprofundarea relațiilor economice și de securitate dintre cele două state.

Șefa statului a subliniat importanța Turciei ca partener strategic pentru Republica Moldova, menționând că aceasta reprezintă a doua cea mai mare destinație pentru exporturile moldovenești, după România, și unul dintre cei mai importanți investitori în economia națională.

„Am discutat despre cum putem consolida aceste legături – mai multe produse moldovenești pe piața turcească, noi investiții și o cooperare mai strânsă în domeniul securității”, a declarat Maia Sandu.

Un subiect aparte al discuțiilor a fost situația din Găgăuzia, unde cei doi lideri au abordat necesitatea protejării limbii și culturii găgăuze, precum și identificarea unor soluții comune pentru dezvoltarea economică a regiunii.

În cadrul vizitei, președinta a avut întrevederi și cu alți lideri internaționali, inclusiv cu Ilham Aliyev, Nataša Pirc Musar și Denis Bećirović. Discuțiile au vizat extinderea cooperării economice, diversificarea piețelor de export și consolidarea securității energetice.

Potrivit administrației prezidențiale, dialogul cu partenerii externi are ca obiectiv creșterea prezenței produselor moldovenești pe piețele internaționale și atragerea de investiții care să susțină dezvoltarea economică a țării.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE