Republica Moldova va marca ziua de 15 aprilie drept zi de doliu național, în semn de omagiu pentru Gheorghe Urschi, una dintre cele mai emblematice figuri ale culturii naționale.
Decizia a fost oficializată printr-un decret semnat de președinta Maia Sandu. În toate localitățile din țară, precum și la misiunile diplomatice și consulare din străinătate, drapelul de stat va fi coborât în bernă.
Autoritățile au anunțat că la ora 12:00 va fi păstrat un moment de reculegere în memoria artistului, în semn de respect pentru contribuția sa remarcabilă la dezvoltarea teatrului și umorului din Republica Moldova.
În această zi, compania publică Teleradio-Moldova va difuza ediții speciale și materiale din arhivă dedicate vieții și operei maestrului.
Totodată, instituțiile publice și organizațiile sunt îndemnate să evite organizarea evenimentelor de divertisment, iar instituțiile media să adapteze conținutul editorial la caracterul sobru al zilei.
Ceremonia de adio va avea loc la Palatul Național „Nicolae Sulac”, după care cortegiul funerar se va îndrepta spre Cimitirul Central, unde Gheorghe Urschi va fi condus pe ultimul drum.
Supranumit „regele umorului moldovenesc”, artistul a lăsat în urmă o moștenire culturală valoroasă, fiind iubit de generații întregi pentru talentul și autenticitatea sa.



