Învingerea partidului Noua Democrație din Grecia a fost numită învingerea întregii Europe, astfel încât liderul acestei formațiuni politice, Antonis Samaras se pregătește să devină noul prim-ministru al Greciei, anunță Politik.md cu referire la euronews.net.
Potrivit sursei, el a fost felicitat și de către Cancelarul Germaniei, Anghela Merkel, precum și de către reprezentanții Casei Albe, care și-au exprimat speranța că Grecia va rămâne în zona euro și își va respecta angajamentele asumate.
Liderul partidului Noua Democrație, Antonis Samaras a declarat că aceasta va da posibilitate Greciei să nege speculații precum că cea de-a doua electorală din ultimele 6 săptămâni va întoarce Grecia la vechea drahmă.
„Grecii și-au exprimat dorința de a rămâne ancorați cu euro, fiind o parte a acestei zone. Este o Victorie pentru toată Europa. Eu chem toate partidele politice să ne împărtășească aceste obiective și să depună effort pentru a forma un govern stabil”, a declarat Antonis Samaras.
Noua Democrație a obținut cel mai înalt procentaj de voturi în cadrul scrutinului electoral desfășurat, duminică 17 iunie. Democrații au obținut victorie contra partidului radical de stânga, astfel reușind să păstreze statutul de membru al UE. Noua democraţie a obţinut 29,7% din voturi, fiind urmați de stânga radicală Syriza, care a acumulat 27% din voturi, şi de Pasok, cu 12,3% din voturi.
În timp ce Pasok este dispus să susțină ideile Noii Democrații, Syriza și-a exprimat intenția de a se opune și în continuare regimului de austeritate impus grecilor.