Președintele României, Nicușor Dan a participat luni la o reuniune extraordinară a Consiliului European, convocată de președintele António Costa, întâlnire pe care a descris-o drept "foarte utilă și extrem de necesară" în contextul intensificării discuțiilor privind procesul de pace pentru Ucraina.

Șefii de stat și de guvern au făcut un schimb amplu de opinii și evaluări privind cele mai recente evoluții legate de negocierile de pace. Nicușor Dan a subliniat că statele membre „vor rămâne unite”, reafirmând sprijinul ferm al Uniunii Europene pentru Ucraina în fața agresiunii ruse.

Șeful statului a evidențiat rolul esențial al UE în conturarea și implementarea unui proces de pace viabil.

"Uniunea Europeană aduce o valoare adăugată în conturarea și punerea în aplicare a procesului de pace pentru Ucraina", a transmis acesta, într-o postare pe X.

În intervenția sa, Nicușor Dan a insistat asupra nevoii ca statele membre să identifice soluții pentru continuarea și consolidarea sprijinului european, inclusiv prin măsuri concrete care să răspundă nevoilor urgente ale Kievului. Totodată, el a punctat că securitatea Ucrainei este direct legată de stabilitatea Republicii Moldova și a întregii regiuni, avertizând că acest aspect trebuie să se regăsească în toate negocierile aflate în desfășurare, notează CaleaEuropeană.

"Există o legătură directă între securitatea Ucrainei și cea a Republicii Moldova și a regiunii în ansamblu și că actualele negocieri de pace trebuie să țină seama de acest aspect", a transmis președintele, care a participat la reuniune înainte de a prezida ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, consacrată avizării Strategiei Naționale de Apărare a Țării și proiectelor României în domeniul apărării pentru a fi finanțate prin programul european SAFE.

Și președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și președintele Consiliului European, António Costa, au salutat, după reuniunea specială a șefilor de stat sa de guvern din UE, "noul impuls" în negocierile privind Ucraina, ca urmare a discuțiilor declanșate de planul american și de contra-propunerea europenilor, subliniind însă că rămân probleme de rezolvat.

Duminică, în Elveția, Ucraina și SUA au convenit o versiune revizuită a acordului-cadru propus inițial de Washington, care include acum unele dintre cererile Kievului.

Propunerea americană inițială cerea Ucrainei să cedeze teritorii mai extinse decât cele aflate în prezent sub ocupație rusă, să accepte limitări ale armatei sale și să renunțe la aderarea la NATO — cereri formulate de Rusia și respinse constant de Kiev.

Aliații europeni, care nu au fost implicați în elaborarea propunerii inițiale, au transmis o contrapropunere menită să reducă din concesiile teritoriale cerute Ucrainei și să includă garanții de securitate din partea NATO — în special a SUA — în cazul unei noi agresiuni ruse.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE