LIVE TEXT 15:57 Lansatoare de grenade, un sistem rusesc portabil de rachete IGLA, transportoare rusești de rachete antitanc Kornet, precum și componente pentru drone de atac – acestea sunt munițiile depistate în camionul oprit la punctul de trecere Leușeni–Albița, potrivit unor imagini analizate de Ziarul de Gardă. Șoferul, un cetățean al R. Moldova, ar fi declarat că marfa urma să fie livrată în Israel.
Potrivit informațiilor ZdG, firma implicată figurează în datele publice ca având trei angajați și un profit net de 1,27 milioane de lei în 2024.
Serviciul Vamal al R. Moldova susține că a demarat o anchetă internă, în paralel cu cea a organelor de drept.
În jurul orei 1:30, pe 20 noiembrie, un cetățean al R. Moldova a ajuns la punctul de frontieră la volanul unui camion cu remorcă de tip container. În actele prezentate vameșilor, conform surselor ZdG, figura o încărcătură descrisă drept „elemente metalice”. Firma care ar fi gestionat tranzitul acestor bunuri este Societatea Comercială „S.P.-SOLAR SISTEM” SRL, înființată în 2004. Potrivit datelor publice, compania are trei angajați și este administrată de Victor Procudin. Fondatori sunt Veaceslav Pîrvu (90%) și Ninel Basailov (10%).
În urma procedurilor efectuate, vameșii au descoperit lansatoare de grenade, un sistem rusesc portabil de rachete IGLA, transportoare rusești de rachete antitanc Kornet, precum și componente pentru drone de atac. Din informațiile consultate de ZdG, munițiile nu se regăsesc în arsenalul Forțelor Armate ale R. Moldova. Autoritățile urmează să stabilească cum armamentul a ajuns pe teritoriul R. Moldova.
Conform Registrului de Stat al Unităților de Drept, firma care figurează în actele vamale, „S.P.-SOLAR SISTEM” SRL, are activitate în domeniul comerțului materialelor de construcții, fabricarea mașinilor și utilajelor, producție de mobilier, etc.

Stirea inițială
Un camion care ar avea muniție de război a fost oprit când încerca să intre în România pe la vama Albiţa. Transportul ar fi urmat să ajungă în Israel, notează Antena 3 CNN.
În jurul orei 1.30, un cetățean din Republica Moldova a ajuns la graniță, conducând un camion cu o remorcă de tip container, pe care se aflau “elemente metalice”, conform declarațiilor acestora la vamă.
Vameșii au oprit camionul, l-au scanat și a reieșit că în camion se aflau componente care puteau fi inclusiv lansatoare de rachete, potrivit surselor citate.
Camionul a fost sigilat, urmează ca la fața locului să vină echipaje de la Arme și Muniții, ca să inventarieze marfa.
Sursele au adăugat că șoferul ar fi declarat că armamentul urma să ajungă în Israel. Șoferul a fost pus sub observare de forțele de ordine până când toată marfa va fi inventariată.
Șeful Serviciului Vamal, Radu Vrabie a venit cu detalii . El a scris că autoritățile moldovenești au inițiat urmărirea penală, iar cazul este investigat de organele competente din domeniul securității, potrivit legislației în vigoare. Serviciul Vamal al Republicii Moldova acordă întregul suport organelor de anchetă și menține o comunicare permanentă cu autoritățile române implicate.
Din cauza caracterului sensibil al investigațiilor aflate în desfășurare, nu pot fi oferite în acest moment detalii suplimentare, pentru a nu compromite acțiunile procesuale și măsurile de securitate națională. Informații suplimentare vor fi comunicate atunci când evoluția anchetei va permite.
Camionul cu armament a fost descoperit în această noapte de autoritatea vamală română, după ce funcționarul serviciului vamal de pe partea moldovenească a solicitat inițierea controlului, având în vedere că scanerul se află pe partea română. Acest caz ne arată, inclusiv, cât de important este să avem echipament de scanare performant și în toate punctele de trecere a frontierei.
Serviciul Vamal a sesizat procuratura, fiind inițiată urmărirea penală și suntem cei mai interesați ca investigația acestei infracțiuni să se facă cât mai urgent. Securitatea națională, securitatea frontierelor este prioritatea noastră fundamentală și orice încălcare a acesteia va fi sancționată dur.
În colaborare cu instituțiile române, cu organele penale din Republica Moldova, Serviciul Vamal va desfășura propria investigație internă pentru a identifica orice potențial element de corupție sau breșă de securitate.


