Flori pentru dragii profesori şi urări de bine pentru discipoli. Astăzi, în toată ţara a răsunat primul sunet pentru elevi şi s-a dat startul unui nou început an şcolar. Eroii principali ai sărbătorii sunt cei care trec pentru prima dată pragul şcolii. Elevii din clasa a 1-a, alături de părinţi sunt şi cei mai emoţionaţi. Micuţii sunt nerăbdători să intre în lumea cunoştinţelor şi deja au planuri mari pentru viitor.
„Eu am venit la şcoală ca să învăţ şi să devin economist ca tata”, îmi spune cu fermitate Andrei Vicol, în timp ce îmi arată cu mândrie ghiozdanul plin cu rechizite şcolare.
Pe elevii claselor mai mari îi surprind povestindu-şi cum au petrecut vacanţa şi ce cărţi au citit în vacanţă.
„Mie mi-a fost dor de şcoală, dar cel mai mult de doamna învăţătoare. În vacanţă ne-am odihnit şi acum suntem gata să învăţăm lucruri noi”, povesteşte Maria Grabari, care în acest an merge în clasa a 5-a.
Pe elevii claselor absolvente i-am găsit fără emoţii, dar cu păreri de rău că acesta va fi ultimul an petrecut împreună cu colegii de clasă.
„Emoţii nu mai avem, vor fi la sfârşitul anului când vom susţine examenele de bacalaureat”, susţine Elena Andrieş. Elena îmi spune că deja ştie la ce facultate va merge, dar şi că în acest an va avea mai mult de învăţat pentru a se pregăti de BAC.
Potrivit Ministerului Educaţiei, în acest an, sunt aşteptaţi peste 460 mii de elevi în 1534 instituţii de învăţământ preuniversitar.