9 septembrie 2009, adică 09.09.09 este o zi specială, o combinație destul de rar întâlnită, care oferă multe posibilități de interpretare pasionaților de numerologie. O asemenea repetiție de cifre se va mai produce peste aproximativ o sută de ani, în 01.01.2101. La indieni cei trei de 9, de astăzi, dau o combinație perfectă. În credința lor, 9 este un număr compatibil pentru afaceri, căsătorii și iubire.
Această combinație neobișnuită de cifre a fascinat multe cupluri din țară care și-au unit destinele în această zi. Astfel, o avalanșă de sentimente, de dragoste, de bucurie, de multă fericire a fost perindată în cadrul centrului comercial Shopping MallDova care a organizat, în parteneriat cu Serviciul Stării Civile, "Nunta Anului".
”Am un bun prilej să-mi exprim toată admirația și bucuria pentru acești tineri îndrăgostiți. Astăzi este un eveniment foarte frumos, chiar am preluat experiența de anul trecut de 08.08.08 și am continuat anul acesta cu 09.09.09 organizând ceva deosebit”, a declarat pentru Politik, Lucia Ciobanu, director general al serviciului Stare Civilă a Ministerului Dezvoltării Informaționale.  
”Este o înregistrarea mai deosebită, cu surprize, cadouri de preț, ne bucurăm foarte mult pentru aceste cupluri pentru că cifra 9 simbolizează armonie, pace, bună înțelegere”, a adăugat Ciobanu.
După înregistrarea cuplurilor, i-am întrebat pe tineri de ce au ales anume această zi pentru a-și oficializa căsătoria. Ion și Cristina au ales această zi pentru că este o dată frumoasă și deosebită. Anatolie și Nina au spus pentru că ”este o zi importantă și are o semnificație care va duce la bun sfârșit relația noastră, este o cifră interesantă și simbolică”.
Eugen și Stela au menționat că ”de la începutul verii am hotărât să sărbătorim nunta noastră în această zi și sperăm să ne aducă mult noroc”.               
Ceremonia a fost oficiată gratuit pentru 25 de perechi de miri.
Astăzi, în țară se înregistrează 95 de cupluri dintre care 48 în Chișinău.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE