Senatul României a adoptat ieri un proiect de lege prin care 27 martie este declarată Ziua Unirii Basarabiei cu România. Ziua de 27 martie a fost declarată sărbătoare naţională la inițiativa deputatului Eugen Tomac, informează Politik.md.
Proiectul de lege prevede faptul că, în fiecare an, ziua de 27 martie poate fi marcată de autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, organizaţiile neguvernamentale, muzee, reprezentanţele României în străinătate prin organizarea de evenimente şi manifestări publice şi cultural-ştiinţifice dedicate acestei sărbători.
Data a fost aleasă simbolic, dat fiind că pe 27 martie 1918, după 106 ani de ocupaţie ţaristă, Basarabia a revenit în graniţele ei fireşti, fiind prima provincie românească care s-a unit cu România.