Distracția va urma în parcurile şi zonele de divertisment, unde vor fi organizate diverse manifestări cu şi pentru copii.
 
Între orele 12.00 şi 18.00, la Parcul Dendrariu din sectorul Buiucani (str. George Enescu 5), cei mici vor avea posibilitatea de a se întâlni cu personaje din basme, dar şi cu personalităţi din lumea reală, cu scriitorii pentru copii: Spiridon Vangheli, Vesile Romaniciuc, Iulian Filip, Ianoş Ţurcanu, Constantin Dragomir. Totodată, copiii vor lua lecţii de dans de la maeştrii ansamblului „Mărţişor".
 
Spiritul sărbătorii va fi animat de către moderatori, clovni, actori-păpuşari. Micuţii vor avea posibilitatea să se distreze mergând cu trenuţul, participând la concursuri; savurând îngheţată şi bomboane. Cei mai isteţi se vor alege cu cadouri, cărţi şi dulciuri.
 
Biblioteca pentru copii „Ion Creanga” va organiza pentru micuții vizitatori  o sărbătoare literar-muzicală, cu genericul „Vivat Copilăria”.
 
De la ora 15.00, în Scuarul Catedralei, va fi organizat un concert cu participarea copiilor talentaţi din municipiu şi a vedetelor autohtone, iar spectatorii, 1500 copii din internate, de la centrele pentru minori, aflaţi sub tutelă şi din familii defavorizate vor beneficia de cadouri şi de îngheţată. 
 
Între orele 18.00 şi 22.00, în Scuarul Operei Naţionale, pentru copii, dar şi pentru părinţii lor va avea loc un spectacol cu bijuterii ale muzicii clasice universale, în interpretarea Orchestrei Simfonice a Companiei „Teleradio Moldova". Vor răsuna creaţii din filme, valsuri celebre, semnate de Johann Strauss, Eugen Doga, Jacques Offenbach etc.
 
Concertul va continua cu evoluarea vedetelor autohtone: Nelly Ciobanu, Georgeta Voinovan, Adrian Ursu, Alexandru Manciu, Aura, etc. Surpriza seriii va fi cunoscuta trupă românească „Taxi".
  
Pentru prima oară în lume,  ziua internațională a copilului a fost sărbătorită în octombrie 1953 și a fost sponsorizată de către Uniunea Internațională pentru Bunăstarea Copilului din Geneva. Ideea de a avea o zi internațională i-a venit lui Rubab Mansoor elev în clasa a 8-a și a fost acceptată și adoptată de către Adunarea Generală a Națiunilor Unite în anul 1954.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE