Un incendiu puternic ce a avut loc noaptea trecută într-un club din București a luat viața a cel puțin 26 de tineri, iar alte o peste o sută de persoane au fost traumate. La o oră de la tragedie, președintele Klaus Iohannis a adus condoleanțe familiilor victimelor, informează Politik.md.
Printr-un mesaj plasat pe pagina sa de facebook, președintele statului vecin se declară solidar cu familiile celor afectați de targedie.
”Sunt cutremurat și profund îndurerat de tragicul eveniment care s-a produs în această seară în centrul Capitalei. Este un moment foarte trist pentru noi toți, pentru națiunea noastră și pentru mine personal. În aceste momente dureroase, îmi exprim întreaga compasiune și solidaritate față de familiile celor afectați de această tragedie. Totodată, asigur familiile afectate de acest eveniment zguduitor de întregul sprijin al celor implicați în operațiunile de salvare și îi rog să aibă încredere că instituțiile responsabile depun toate eforturile pentru ca efectele catastrofei să fie cât mai limitate. Vă chem pe toți să fim alături de familiile îndurerate și să dăm dovadă de solidaritate și de compasiune”, a scris Klaus Iohannis.
Potrivit supraviețuitorilor, incendiul a izbucnit ca urmare a unor artificii aprinse în timpul unui concert cu intrare liberă. Potrivit autorităților de peste prut, la fața locului au intervenit 11 masini de pompieri, 28 de masini de prim ajutor de la SMURD, 29 de mașini de la serviciul de ambulanță, 2 mașini de terapie intensivă de la SMURD, dar și zeci de medici și asistenți.