Institutul de Medicină Urgentă a primit ieri în dar încă 10 ambulanţe tip Mercedes din partea Guvernului Slovaciei. Este al doilea lot de autospeciale medicale, pe care ţara prietenă îl oferă Republicii Moldova pe parcurusul ultimilor doi ani.
Mitingul de înmânare a donaţiei s-a desfăşurat în curtea Institutului la ora 12.00. La el au participat excelenţa sa, ambasadorul Republicii Solvace la Chişinău, Robert Kirnag, ministrul Sănătăţii Ruxanda Glavan, directorul IMSP Institutului de Medicină Urgentă, Mihai Ciocanu, precum și directorul Centrului Naţional de Asistenţă Medicală Prespitalicească, Iurie Crasiuc.
Din acest proiect, 7 ambulanţe au fost repartizate Centrului Naţional de Asistenţă Medicală Prespitalicească, 2 – Institutului de Medicină Urgentă şi una – Departamentului instituţiilor penitenciare.
La ora actuală, gradul de uzură al parcului de maşini al Serviciului „903” constituie 70%. Colaborările cu donatorii europeni în domeniul transferului tehnologic tocmai constituie acea cale suplimentară (după investiţiile cadru) de standardizare imediată a serviciilor medicale de urgenţă necesare populaţiei.