Liderul comuniștilor, Vladimir Voronin, i-a luat în furci pe foștii săi colegi de partid, care au părăsit formațiunea și s-au alăturat majorității parlamentare. Îndeosebi comunistul s-a referit la declarațiile lui Sergiu Stati, care s-a plâns de salariu mic pe care îl primește.
„Serioja toată viața a făcut demogogie. Dar acolo era o componență frumoasă: și prietenul vostru, Mihai Ghimpu, era și doamna cu pampersurile, Buliga, care a adus țara la așa pensii, erau toți acolo. Era artista alături și era a noastră, de la bazarul din Ocnița, erau toți și la toți li-i puțin 7.500. Iată de ce au fugit ei de Voronin.
Veți înțelege și mai departe, că ei s-au dus după bani. Și asta este clar, de ce au fugit de la noi”, a menționat șeful comuniștilor.
De asemenea, el susține că un asemenea salariu este unul potrivit pentru legiuitori, mai ales că ei, în ultima perioadă, nu au lucrat suficient pentru a-și merita acele salarii. „Deja e 18 februarie, dar câte sedințe ale Parlamentului au fost? Zero. Da salariu Serioja vrea de 7.500, ba chiar mai mult, da? N-ar fi împotrivă.
El a reușit și și-a cumpărat automobil Octavia, după ce ne-a trădat. Din sărăcia asta a lui de 7.500 de lei. Vai de capul lui”, l-a acuzat Voronin.