Comuniştii au marcat şi în acest an ziua de naştere a lui Lenin, la monumentul acestuia de pe teritoriul Moldoexpo, iar cu această ocazie, liderul PCRM, Vladimir Voronin a fost numit „Lenin al Moldovei”.
„Vă spun că Voronin este Lenin al Moldovei”, a recitat într-o poezie în limba rusă, un comunist din sectorul Buicani.
Mitingul a fost condus de proaspătul secretar executiv al PCRM, Iurie Muntean, iar primul care a primit carnetul de membru de partid, conform unei tradiţii mai vechi a comuniştilor, a fost proaspătul comunist, Igor Dodon, care a declarat cu această ocazie că echipa PCRM este mereu în creştere.
În mare parte, participanţii au fost persoane de vârsta a treia, dar au fost prezenţi şi câteva zeci de tineri, marea majoritate vorbitori de limbă rusă.
„Orice s-ar spune, în prezent, rolul lui Lenin este că a dat jos regimul ţarist şi a format primul stat socialist”, a declarat presei un tânăr prezent la întrunire.
Participanţii au criticat dur conducerea de la Chişinău şi au vorbit despre victoria comuniştilor la viitoarele alegeri.
Şi Vladimir Voronin a îndemnat adepţii şi membrii partidului său să se pregătească de noile alegeri, menţionând în acelaşi timp necesitatea modernizării partidului, dar nu şi renunţarea la simbolurile sale.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE