Fostul preşedinte Vladimir Voronin a depus şi marţi, 26 ianuarie, mărturii la procuratură, el fiind citat în calitate de martor pe dosarul 7 aprilie.
Voronin a venit cu circa o oră întârziere, anunţând că are doar de semnat procesul verbal. Procedura însă a durat aproape două ore.
La ieşire, fostul preşedinte a declarat că a povestit tot ce ştie în opinia sa „subiectivă”. Voronin a negat că ar fi dat ordine ca tinerii să fie bătuţi şi judecaţi în comisariate şi a spus că a aflat despre moartea lui Valeriu Boboc a doua zi, dar că încă nu există rezultatele expertizei internaţionale.
Voronin a spus că a fost audiat şi în dosarul privind distrugerea originalului Declaraţiei de Independenţă. „Am spus că originalul se păstra în sediul parlamentului, în safeu special şi este foarte curios cum a luat foc, deoarece conform normativelor nu trebuia să se aprindă. Le-am propus să deschidă o anchetă specială”, a declarat Voronin.
El a mai spus că se va prezenta la procuratură ori de câte ori i se va cere aceasta.
Procurorul Igor Popa a declarat presei că audierea fostului preşedinte a fost finisată, dar va mai fi invitat dacă va mai fi nevoie. El a spus că nu are dreptul să divulge declaraţiile lui Voronin.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE