Liderul PCRM, Vladimir Voronin, a condamnat plecarea celor 14 deputați comuniști din fracțiune, anunță Politik.md. În acest sens, el a spus că cei 14 au fost excluși din partid.
„A fost un șoc. Mai mult, cei care au trădat partidul erau membri ai Executivului politic. Și acum am rămas noi doi: eu și dna Postoico. Noi am rămas să discutăm despre convocarea plenarei, am hotărât și alte probleme. Argumente acuma ei pot găsi o sumedenie, dar trădarea rămâne trădare
Ei s-au grăbit, nu au avut rădare. Cred că cineva i-a grăbit. Și așa va fi cu fiecare, care se va ridica mai sus decât partidul.  Așa nu se face - că noi i-am crescut, i-am pregătit, mai ales ca 6 din ei sunt din conducerea partidului”, a declarat Vladimir Voronin, în cadrul unei conferințe de presă. 
Deși nu a spus-o explicit, comunistul a menționat că această plecare îl are drept autor pe fostul comunist, Marian Lupu, care în prezent conduce Partidul Democrat. „Asta e Lupu. El, ca să nu fie unicul trădător, vrea să ia și o echipă lângă dânsul”, a menționat Voronin.
De asemenea, el consideră că această mișcare a fost necesară ca PD să nu mai depindă de voturile celor din PLDM la formarea viitorului Guvern și a majorității parlamentare. „Eu cred că scopul principal este să-i înlăture pe liberal-democrați. Poate acesta e scopul, dar în orice caz e legat de criza politică guvernamentală”, a mai adăugat liderul comuniștilor.
Amintim, că ieri un grup majoritar de 14 deputați au părăsit fracțiunea PCRM și partidul. Ei au anunțat că își vor crea o platformă parlamentară social-democrată și vor veni cu voturi și propuneri pentru formarea unei majorități în Legislativ. La această platformă s-a alăturat și Partidul Democrat, care a menționat că principiul de activitate al platformei va fi unitatea de voturi și proiecte comune. 

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE