Toate figurile politice demult au căzut de acord că alegerile anticipate sunt inevitabile. Despre aceasta a declarat liderul PCRM, Vladimir Voronin duminică, 18 septembrie, în cadrul unei emisiuni difuzată pe postul TV Prime.
“Noi, Partidul Comuniștilor, nu am vorbit despre alegeri anticipate, dar toată căruța aceasta (AIE), care s-a pornit deja de doi ani și nu se poate opri să ia direcția respectivă, o să ajungă la aceste alegeri”, a declarat Voronin.
Mai mult, liderul comunist, susține că toată clasa politică își dorește alegeri anticipate. Însă problema este cine va vorbi primul despre aceasta. “Prin șmecheriile acestea, prin diferite variante cu Constituția, cu PCRM, cu cumpărarea voturilor în Parlament, cu toate chestile acestea nu o să se primească nimic, de aceea ei au dus în eroare lumea, au amăgit toată Moldova și doi ani de zile bat capul la oameni și aiuresc despre ceva care nu va fi și nu se va realiza niciodată”, a menționat acesta.
Potrivit lui, ceea ce se întâmplă în RM nu îl lasă indiferent și ar vrea foarte mult să depășească această criză politică. “Da cum este posibil ca noi să ne ducem cu 800 mii de alegători, să-i trădăm și să ne ducem să ne pupăm și să ne înfrățim cu Ghimpu și cu alții de aiștea”, se întreabă Voronin.
În context, liderul PCRM a subliniat că așteaptă și el ca Vlad Filat să spună când va fi ales șeful statului. “El vorbește că în septembrie va fi ales președintele, de aceea eu îi ofer lui această posibilitate să spună cum va fi ales și ce o să urmeze după aceasta“, a conchis Vladimir Voronin.
Pe final, acesta a concretizat că partidul pe care îl conduce, ar avea nevoie doar de două săptămâni pentru a se mobiliza pentru alegeri, iar după aceasta PCRM-ul ar reveni la putere.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE