realitatea.netÎn Republica Moldova avem de-a face cu un proces de prăbușire a statului. Încă nu am ajuns la etapa de stat falimentar, din punctul de vedere al securității, dar ne îndreptăm acolo. Aș compara Republica Moldova cu un sat fără câini. În Moldova s-au prăbușit sistemele instituționale. Cauza fundamentală e dezmățul partidelor politice. Instituțiile statului au fost împărțite pe criterii de partid, în realitate pe interese de grup și de clan. Coaliția numită proeuropeană, la putere în Republica Moldova, este foarte neomogenă și nu a meritat niciodată titulatura colectivă de proeuropeană.
De această părere este analistul politic specializat pe zona Europei de Est, Vladimir Socor, exprimată în cadrul unei emisiuni de la un post TV din România. Expertul susține că în Republica Moldova democrația și statul au eșuat, în condițiile în care „s-au prăbușit sistemele instituționale, iar magnetismul Uniunii Europene este tot mai scăzut”. În viziunea sa, „Moldova e în situația de haos și de neînțelegere a noțiunii de interes național, iar dezmățul partidelor politice constituie cauza fundamentală pentru acest fapt”, scrie realitatea.net.
În ceea ce privește avansul Republicii Moldova către Uniunea Europeană, analistul explică faptul că R. Moldova a obținut avansuri din partea UE, așteptându-se de la moldoveni să performeze, însă acest lucru a eșuat. „Nu vreau să îi critic pe funcționarii europeni. Greșeala fundamentală a fost introducerea prematură în Republica Moldova a sistemului de guvernare bazat pe partide politice.
În Republica Moldova nu au existat partide politice reale, ci lideri individuali care au constituit partide-proiect. Nu au existat mentalitățile colective necesare pentru a susține un partid parlamentar. Republica Moldova a fost o democrație până acum. Acum nu mai este. Nu, cred că democrația s-a prăbușit în Republica Moldova. Democrația și statul au eșuat”, a mai spus Vladimir Socor.
În context, analistul le sugerează autorităților de la Chișinău să recurgă la practica Ucrainei de a importa reformatori din exterior, inclusiv în posturi ministeriale-cheie. Și o sursă de persoane competente în acest sens ar fi țara vecină, România. 
 

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE