Vladimir Plahotniuc a făcut uz de dreptul său și a refuzat să depună declarații în dosarul „Kuliok” – Ce se întâmplă în continuare cu ancheta penală. Acesta nu a făcut declarații pentru presă, în timp ce era escortat din sala de judecată.
„D-lui a făcut uz de dreptul de a nu da declarații. Acest lucru nu înseamnă că va fi chemat a doua, a treia oară”, a declarat Lucian Rogac.
Avocatul susține că starea de sănătate nu permitea escortarea silită a lui Plahotniuc la ședința de astăzi.
Unul din procurorii de caz Petru Iarmaliuc a declarat că în momentul în care acuzarea va ajunge la etapa de cercetare a probelor, atunci se va putea formula o concluzie finală, iar probele urmează să fie analizate și apreciate prin coroborare.
„Toate discuțiile, inclusiv probele materiale referitoare la finanțarea PSRM, vor fi examinate în cadrul procesului. În acest sens, acuzarea, în dezbaterile judiciare, își va prezenta poziția cu privire la ceea ce ar fi pretins și ar fi acceptat Igor Dodon de la Vladimir Plahotniuc. Toate declarațiile martorilor urmează să fie examinate și apreciate prin raportare la ansamblul probelor administrate. Să respectăm ordinea rațională a probelor și a evenimentelor și să stabilim o succesiune logică a circumstanțelor prezentate”, a declarat Iarmaliuc.


