Liderul Partidului Liberal Democrat, Vlad Filat, este convins că că, în cel mai scurt timp, va fi învestit un nou Guvern, care va continua să implementeze reformele, iar Republica Moldova va avansa pe calea apropierii de UE.
Acest lucru a fost menţionat în cadrul întrevederii dintre şeful liberal-democraţilor cu noul Ambasador al al Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, James D. Pettit.
Interlocutorii au discutat despre situaţia social-politică din Republica Moldova, implementarea reformelor şi consolidarea instituţiilor democratice. De asemenea, a fost abordat subiectul securităţii regionale, precum şi problema soluţionării diferendului transnistrean.
Oficialul american a transmis un puternic mesaj de susţinere a demersului de integrare europeană a ţării noastre şi a reiterat angajamentul SUA pentru promovarea valorilor democratice în Republica Moldova.