Fostul premier, Vlad Filat, a declarat că dosarul în care este acuzat de trafic de influență și luare de mită este unul politic și că „se încearcă punerea în sarcina lui a întregii responsabilități pentru ceea ce s-a întâmplat în sistemul bancar”.
„Un obiectiv aparte ține de izolarea mea de a nu putea comunica, de a nu putea vorbi cu oamenii. Eu cred că cetățenii din RM sunt în drept să audă și punctul meu de vedere. Astăzi a fost aprobat arestul meu pe 30 de zile, dar vreau să știți că sunt ok. Sunt pregătit moral și fizic ca să duc această bătălie până la sfârșit, până când se va afla adevărul.
Aș vrea să menționez câteva lucruri importante: dacă în Parlament se vorbea despre 190 mln dolari și 60 mln dolari, deja fără nici un fel de probă se vorbește acum despre 1 milion de dolari, care s-ar fi dat, în baza depoziției minciunoase ale lui Shor, și niște credite la niște companii, care habar nu am de unde sunt și cine le reprezintă.
Consider că fără nicio probă se încalcă prezumția de nevinovăție, cu scop clar politic. Și îi rog pe toți cei, care își doresc să avem justiție și stat de drept, să nu se lase manipulați și să lupte pentru ca acest lucru să se întâmple în țara noastră”, a declarat Vlad Filat după ce a fost luată decizia Curții de Apel.