Această declarație a fost lansată marţi, 29 mai, în cadrul festivității dedicate Zilei internaţionale a trupelor ONU. Porivit ministrului, ofiţerii moldoveni detaşaţi în operaţiunile desfăşurate sub egida Organizației Națiunilor Unite (ONU) sînt un instrument al păcii şi nu al războiului.
„Ziua Pacificatorului ONU îmi oferă plăcuta ocazie de a transmite toată consideraţiunea pentru curajul şi profesionalismul în efortul de a-i ajuta pe cei afectaţi de consecinţele războiului. Îi felicit în mod special pe militarii care se află în prezent în misiuni ONU, la mii de kilometri distanţă de casă, dar şi pe cei care au revenit recent acasă din diferite misiuni ONU”, a declarat ministrul Apărării.
Pînă în prezent, 70 de militari moldoveni au participat în diferite misiuni ONU. Este vorba despre Coasta de Fildeş — 30 militari, Liberia — 23, Sudan — 13 şi Georgia — 4. La momentul actual, Armata Naţională dispune de opt militari în cadrul misiunilor ONU în Coasta de Fildeş — 4 militari, Liberia — 2 şi Sudan — 2.
ONU este cea mai importantă organizație internațională din lume. Fondată în 1945, după al Doilea Război Mondial, are astăzi 192 de state membre. Întemeierea ei a constat din semnarea, de către membrii ei fondatori, a Cartei Organizației Națiunilor Unite. Potrivit acestui document, ONU are misiunea de a asigura pacea mondială, respectarea drepturilor omului, cooperarea internațională și respectarea dreptului internațional. Sediul central al organizației este situat la New York.
De menţionat, că militarii Armatei Naţionale participă în operaţiuni ONU începînd cu anul 2003, iar din punct de vedere legal, prezenţa în operaţiuni ONU este reglementată de legea „Cu privire la participarea R. Moldova la operaţiunile internaţionale de menţinere a păcii” nr. 1156 — XIV din 26 iulie 2000.