Ministrul Apărării, Vitalie Marinuța susține că R. Moldova ar trebuie să renunțe la serviciul militar obligatoriu în favoarea celui prin contract, în contextul în care, R. Moldova este în perioadă de pace, anunță Politik.md cu referire la blogul personal al ministrului.
Într-un articol publicat de către oficial, se menționează că în R. Moldova nu s-au putut crea condiții necesare, pentru ca serviciile militar și civil obligatoriu să devină într-adevăr o obligațiune sfântă a fiecărui cetățean. „Implementarea prevederilor cu privire la serviciul militar și civil obligatoriu, stipulate în Constituție, au fost lăsate în voia soartei și, ca rezultat, nu s-au atins scopurile propuse inițial. La moment aceste forme de serviciu, în special cel militar, sunt, în marea majoritate, doar pentru cei nevoiași. Consider, că reieșind din practica internațională, mediul geopolitic și situația economico-socială creată, Republica Moldova trebuie să renunțe pentru perioada de pace la serviciul militar și civil obligatoriu, menținând aceasta prevedere în Constituție doar pentru cazurile excepționale”, scrie ministrul pe pagina sa de pe Internet.
De asemenea, șeful Ministerului Apărării aduce exemplele Germaniei şi SUA, care şi-au menţinut în Constituție, în continuare, acest serviciu pentru cazuri excepţionale, serviciu militar obligatoriu fiind păstrat în marea majoritate a ţărilor din Africa şi Asia.
„ Unul din cele mai mari argumente în favoarea menţinerii serviciului militar obligatoriu în orice societate este existenţa unui pericol militar extern pertinent în adresa securităţii acestei ţări. În opinia mea, la moment nu există nici o ameninţare militara eminentă externă la adresa statului nostru, care ar justifica recrutarea obligatorie a tuturor tinerilor în vârstă de 18-27 ani. Situația curentă din Europa de Sud-Est este una pașnică. Vecinii Republicii Moldova, România și Ucraina, nu sunt văzuți de noi și ei nu ne văd ca potențiali agresori”, mai scrie Vitalie Marinuța.
Cu toate acestea, ministrul atenționează despre prezenţa pe teritoriul ţării a unei regiuni separatiste şi a forţelor militare străine implică menţinerea unei forţe militare ca factor de descurajare a acţiunilor ostile din partea acestor forţe. „Forţă militară naţională trebuie să fie bine instruită şi menţinută în gătinţă permanentă. Dar trebuie pentru aceasta de chemat sub armă pe o perioadă de un an fiecare bărbat din ţară? Consider că nu. Mai bine să dezvoltăm o forţă voluntară, compusă din militari profesionişti, care ar putea servi interesele Republicii Moldova atât în ţară, cât şi peste hotarele ei. Această armată de profesionişti ar fi mult mai motivată, antrenată şi eficientă decât una obligatorie”, susține ministrul Apărării.