IGPȘase fete au fost salvate de la exploatare sexuală de polițiștii de investigații.
Recent, ofițerii Centrului pentru combaterea traficului de persoane al Inspectoratului Naţional de Investigaţie, au eliberat din robie sexuală două  tinere din Republica Moldova.
Victimele, în vârstă de 20 de ani, originare din nordul țării au făcut cunoștință prin intermediul reţelelor de socializare cu un cetăţean de naţionalitate libaneză. Individul, sub pretextul unei oferte de muncă în străinătate, a organizat transportarea fetelor în orașul Cotonou, Republica Benin. Ajunse în țară străină, tinerele au fost deposedate de acte şi duse într-o casă bine păzită cu acces limitat și impuse să presteze servicii sexuale.
Timp de circa două luni, tinerele s-au aflat în încăperea respectivă cu alte patru victime, originare din Federaţia Rusă, Republica Belarus, Columbia şi Republica Dominicană, unde erau maltratate şi impuse să presteze servicii sexuale.
Una dintre fetele moldovence a reuşit să telefoneze la o rudă din Republica Moldova, care imediat a apelat la Centrul pentru combaterea traficului de persoane.
Astfel, în 24 de ore de la parvenirea informaţiei, toate victimele, inclusiv şi cele de altă naţionalitate au fost eliberate şi referite în ţările de baştină.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE