Fermierii au protestat astăzi în fața Instituției prezidențiale în speranța că șeful statului nu va promulga legea specială destinată sprijinirii fermierilor afectați de seceta severă din anul 2024, votată săptîmâna trecută de Parlament. Fermierii însă au fost informați că șeful statului a promulgat legea în regim de urgență chiar dacă fermierii au cerut ca ea sa fie revăzută

„Această lege nu este funcțională ea vizează doar datoriile acumulate pentru 2024, iar furnizorii de inputuri au spus că noi nu executăm fermierii care au datorii pe anul în curs, noi recurgem la executarea datoriilor istorice pe anii 2022-23. Legea este nefuncțională. În loc să ia modelul din România unde nu există nici un criteriu guvernații au pus aceste criterii care divizează fermierii. Prin acest mecanism pe care l-au propus ei puțini fermieri se vor încadra în aceste criterii de a avea culturi afectate în proporție de cel puțin 60%, iar suprafața totală afectată este de minimum 50%, această lege va viza un segment îngust de agricultori, iar vacanța de 6 luni cu creditorii nu va soluționa problema falimentului fermierilor. Toate mecanismele, Regulamentele pe care le inventează ministrul Bolea nu sunt eficiente”, a menționat fermierul din sudul țării Sergiu Ștefanco.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE