Primarul satului Racovăț, Mihail Mitrofan, nu a declarat case, mașini, terenuri și venituri de sute de mii de lei. Constatarea aparține Comisiei Naționale de Integritate(CNI), care a decis să sesizeze Procuratura Generală și Inspectoratul Fiscal de Stat în vederea sanționării alesului local, comunică Politik.md.
Ca urmare a controlului efectuat de CNI s-a constatat că Mihail Mitrofan nu a declarat venituri din întrăinarea bunurilor și vânzarea de floarea soarelui de peste 240 000 de lei; venitul din 37 de transferuri internaționale în sumă totală de aproape 200 000 de lei, venitul din salariul soției – 4 879 de lei; 25 de terenuri agricole cu suprafața de aproximativ cinci hectare; trei mijloace de transport; două terenuri intravilane; un apartament în orașul Soroca, o construcție de agrement și un depozit în satul Racoveț; 20 de conturi bancare și 240 de acțiuni cu valoarea nominală de un leu.
Totodată, a fost identificată o diferență vădită și nejustificată de 216 572 de lei, între veniturile realizate în 2014 de primar împreună cu membrii familiei și proprietatea dobândită în aceeași perioadă. Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă pedeapsă penală.
Mihail Mitrofan a fost înaintat la funcția de primar al satului Racovăț din partea formațiunii politice ”Partidul Nostru”. Acesta a ajuns în atenția opiniei publice în perioada electorală, după ce a fost acuzat că și-a bătut crunt contracandidatul înaintat de liberal-democrați. Chiar dacă Mihail Mitrofan a declarat în repetate rânduri că acuzațiile sunt nefondate și este vorba despre o răfuială politică, poliția a inițiat un dosar penal în acest caz.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE