Două persoane de 33 și respectiv 52 de ani, domiciliați în municipiul Chișinău sunt arestați pentru 30 de zile, fiind  suspectați de punerea în circulație a 23 500 de euro falși. Unul din ei a fost  anterior judecat de patru ori pentru infracțiuni similare și escrocherii, comunică Politik.md.
Timp de trei luni, oamenii legii au documentat gruparea infracțională, în urma căreia s-a stabilit că suspecții introduceau bancnotele false cu nominalul 20, 50, 100 și 500 euro din Uniunea Europeană.
Pentru a fi identificați membrii grupării infracționale, poliția a  infiltrat  un ofițer sub acoperire, care timp de o lună,  a achiziționat de la suspecți suma de 22 mii de euro falși.
Ca urmare a investigațiilor efectuate de poliție, la 1 aprilie, curent, a fost reținut în flagrant unul dintre membri grupului în timp ce transmitea ofițerului sub acoperire 9000 de euro falși, cu nominalul bancnotelor de 500 euro fiecare. Ulterior, a fost reținut și celălalt suspect, în timp ce avea intenția de a se ascunde de oamenii legii. Suspecţii şi-au recunoscut vina.
În urma perchezițiilor efectuate în ghiozdanul unuia dintre suspecți  au fost depistate și ridicate 12 500 euro cu semne vădite de falsificare cu nominalul bancnotelor de 50, 100, 500, două pașapoarte biometrice MD, unul dintre care are semne vădite de falsificare, unelte artizanale pentru spargerea ușilor de la apartamente și automobile, 10 pachete de substanță narcotică, cu cantitatea de aproximativ 15 – 20 grame și telefoane mobile folosite în activitatea infracțională.
În acest caz a fost inițiată o cauză penală. Persoanele culpabile de „Fabricarea sau punerea în circulație a semnelor bănești false sau a titlurilor de valoare false” se pedepsesc cu închisoare de la 7 la 15 ani.
 

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE