Recent, a u fost reținuți trei consumatori de droguri. Aceștia sunt suspectaţi și de răpirea unei persoane şi estorcare de bani. Bănuiții, în vârstă de 20, 24 şi 26 de ani, domiciliaţi în municipiul Chişinău au fost încătușați la doar câteva ore după săvârșirea infracțiunii.
Poliția a fost alertată la 17 noiembrie, precum că, un grup de persoane a răpit un tânăr din faţa unui bloc locativ din sectorul Buiucani al capitalei. Polițiștii au stabilit că, de facto, suspecții erau prieteni cu victima. La data de 17 noiembrie, cei trei și-ar fi răpit amicul, transportându-l cu o maşină de model Peugeout 406, în Codrii din apropierea satului Căpriana (Străşeni). Aici, victima a fost maltratată fizic și moral, amenințată că va fi spânzurat cu funia de un copac în caz dacă nu va achita suma de 1500 de euro.
La doar câteva ore, victima a fost eliberată, iar suspecții – reținuți de poliție în momentul în care primeau suma estorcată.
Oamenii legii au stabilit că, anterior, cei trei au plasat niște bunuri în garajul tânărului, iar acuma, obiectele nu mai sunt, locul aflării acestora urmând a fi stabilit. Audiați de poliție, suspecții au recunoscut că estorcau banii în schimbul bunurilor pierdute.
În momentul reţinerii suspecții se aflau în stare de ebrietate narcotică, fiind ulterior conduși la Dispensarul Narcologic, pentru stabilirea gradului de ebrietate.
În urma percheziţionării automobilului cu care s-au deplasat suspecții, forţele de ordine au depistat funia folosită la amenințări. Totodată, în cadrul percheziţiei corporale asupra unuia din suspecţi a fost depistat circa 2 gr de marijuana. Drogurile au fost transmise experților pentru efectuarea expertizei.
Pe acest caz a fost inițiată o cauză penală.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE