Ansamblul de dans ”Codreanca” a ieșit la un protest stradal de amploare. Împreună cu alte câteva zeci de susținători au cauzei, aceștia, se declară indignați de faptul că primăria capitalei a autorizat recent construcția unui bloc cu 15 etaje în prejma sediului lor, informează Politik.md.
Potrivit manifestanților, toate actele pentru acestă construcție au fost perfectate de autoritățile municipale în numai opt zile. La fel, lucrările ar fi început, intenționat, chiar în momentul în care dansatorii erau plecați în turneu. Astfel că, la întoarcere, autobuzele ansamblului de dans nu au mai avut acces spre clădirea în care aceștia se antrenează.
În semn de protest, dansatorii au blocat strada Ion Creangă preț de câteva minute, timp în care au dansat chiar pe carosabil. Aceștia solicită autorităților municipale să intervină și să interzică agentului economic să-și continue construcția. Dacă nu vor fi auziți, protestatarii susțin că vor reveni cu proteste.
Menționăm că această problemă a ajuns și la urechile primarului capitalei, Dorin Chirtoacă. Proaspăt întors din vacanță, edilul a promis să se documenteze cu referire la acest caz și să revină cu o reacție.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE