Grupare specializată în trafic cu haşiş destructurată de poliție. Activitatea avea loc în casa unui membru al grupului. Din grupare fac parte trei bărbaţi, locuitori ai municipiului Chişinău, cu vârsta cuprinsă între 51 și 54 de ani, anterior judecaţi pentru falsificarea actelor şi banilor, cât şi pentru infracţiuni legate de droguri.
Potrivit MAI, activitatea acestora a fost docuementată pe parcursul a cinci luni.
Astfel, la data de 29 martie, în urma percheziţiei efectuate în casă, polițiștii din Inspectoratul Național de Investigații au ridicat circa 50 gr. de marijuana, 20 gr. de haşiş şi 26 de ghiveciuri cu plante de canabis. Tot aici, poliția a depistat obiecte artizanale confecţionate pentru consum de substanţe narcotice şi seminţe de canabis.
Membrii grupării sunt cercetaţi penal și riscă privaţiune de libertate pe un termen de până la 15 ani.