Un cetăţean străin, de 37 de ani, a fost reținut de către oamenii legii. Acesta este suspectat ca ar fi liderul unei grupări internaţionale, specializată în traficul de fiinţe umane în scopul exploatării prin muncă şi organizării migraţiei ilegale a cetățenilor din ţări arabe în Republica Moldova şi Uniunea Europeană.
Potrivit forțele de ordine, începând cu anul 2012 conducătorul grupului, aflându-se cu şedere legală pe teritoriul Republicii Moldova, a creat o reuniune stabilă de patru persoane, care acţionau pe teritoriul Siriei şi Republicii Moldova, atrăgând în activitatea lor şi o persoană juridică (Întreprindere cu Capital Străin înregistrată în R. Moldova).
Membrii grupului, prin înşelăciune și diferite promisiuni de angajare cu un salariu decent, prin abuz de poziţie de vulnerabilitate, i-au organizat unui cetăţean al Siriei, în vârstă de 40 ani, transportarea în Republica Moldova.
Ajunsă în Republica Moldova, victima a fost adăpostită în municipiul Chişinău. Sub   pretextul întoarcerii unei datorii de 1 000 de dolari rezultată din organizarea imigrării acestuia, victima a fost impusă să activeze timp de o lună în calitate de bucătar la gherete de comercializare a produselor fast-food din capitală.
Ulterior, liderul grupului, i-a propus victimei să organizeze imigrarea membrilor familiei  în Republica Moldova contra sumei de 7 500 de euro.
După organizarea imigrării familiei, soţia şi trei copii minori, timp de 1 an și 8 luni, l-a impus să activeze şi în continuare în calitate de bucătar la gherete.
În toată această perioadă, membrii grupului dorind să obţină direct un folos financiar, prin organizarea migraţiei ilegale în Republica Moldova şi în ţările spaţiului Schengen a persoanelor din ţările islamice, au facilitat transportarea şi şederea pe teritoriul Republicii Moldova a nouă persoane de origine siriană. 
Tot membrii grupării au fost cei care au facilitat obținerea permiselor de ședere şi a statutului de refugiat a persoanelor migrate, cărora ulterior urmau să le fie organizată transportarea ulterioară în spaţiul Uniunii Europene.
Zilele trecute, liderul  grupării a fost reţinut de către oamenii legii  în momentul în care încerca să părăsească teritoriul Republicii Moldova prin Aeroportul International Chişinău, având mandat de arest pe un termen de 30 zile. Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă o pedeapsă cu privațiune de libertate de până la 20 de ani.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE