privesc.euRomânia este profund interesată de păstrarea stabilităţii şi integrităţii teritoriale a Moldovei în contextul crizei din Ucraina, a spus prim-ministrul României, Victor Ponta, la Chişinău.
Aflat în drum spre Georgia, pentru o vizită oficială, premierul român Victor Ponta s-a oprit la aeroportul din Chişinău, unde a avut o scurtă întrevedere cu prim-ministrul, Iurie Leancă.
El a precizat că a efectuat această oprire pentru a analiza, împreună cu premierul R. Moldova, stadiul proiectelor bilaterale, dar şi pentru a discuta despre situaţia din Ucraina.
“Am discutat împreună, bineînţeles, situaţia din Ucraina, pentru că suntem atât de aproape şi unii, şi alţii de ceea ce se întâmplă în Ucraina. Eu am spus tot timpul că România, pe de o parte, ca ţară membră a UE şi a NATO are poziţii perfect consolidate şi coordonate cu partenerii noştri europeni şi transatlantici, dar ştim foarte bine care sunt puterile României toate eforturile noastre se îndreaptă spre Moldova. Europa şi partenerii noştri transatlantici, alături de ei încercăm şi sprijinim Ucraina în drumul său proeuropean şi prodemocraţie, însă eforturile concrete şi puterile noastre atâtea câte sunt trebuie să fie îndreptate spre Moldova, pentru că Moldova şi Prim-ministrul Leancă au avut curajul în noiembrie să ia o decizie pe care am salutat-o cu toţii la Vilnius. O decizie în sensul integrării europene şi acest curaj, şi această viziune trebuie sprijinite cu toate puterile. Iar Bucureştiul este mult mai aproape decât Bruxellesul şi trebuie să ne mişcăm mult mai repede şi să facem mult mai repede lucruri concrete evident dincolo de strategiile de integrare europeană pe care le sprijinim în totalitate”, a spus Ponta.
Întrebat de jurnalişti cum va reacţiona România dacă vor exista riscuri la adresa securităţii R. Moldova, premierul român a precizat că nu există astfel de riscuri şi că nu doreşte, diplomatic, să răspundă la astfel de întrebări, adăugând însă că România, ca toate ţările membre UE şi NATO, este profund interesată de păstrarea stabilităţii şi integrităţii teritoriale a statului vecin.
El a precizat totodată că România şi Moldova vor avea poziţii similare atât la proiecte comune, cât şi în soluţionarea unor crize, precum cea din Ucraina, şi că speră ca, până la 25 mai, cetăţenii moldoveni să poată circula fără viză în UE.
Iurie Leancă, a afirmat la rândul său că nu doreşte acum să intre în astfel de speculaţii chiar dacă sunt posibile “scenarii” spre analiză, sperându-se că raţiunea va trumfa şi nimeni nu va dori să creeze o nouă sursă de tensiune.
El a precizat că va avea, luni, o discuţie în acest sens cu liderii ucrainieni, păstrând o comunicare foarte strânsă cu Uniunea Europeană, Guvernul american, dar şi oficialii de la Moscova. 

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE