Victor Parlicov, fost director al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) este sigur că majorarea tarifului la gaz putea fi evitată. Deși acesta a prezentat membrilor ANRE propunerea sa, aceasta a fost ignorată, astfel că prețurul la gazele naturale suportat de consumatorii finali a crescut cu 9,8 la sută, infomează Politik.md.
Potrivit fostului director al ANRE, expert în energetică, majorarea tarifului pentru gazele naturale se datorează în cea mai mare parte unui amendament propus de liberal democratul Simion Furdui și aprobat de Parlament în 2014.
„Am solicitat la începutul ședintei, apoi am reiterat, dar nu s-a luat în considerație faptul că unul dintre factorii cu impact major asupra noilor tarife e amendamentul lui Furdui, iar din mai este inițiativă legislativă de anulare a acestuia. (...) Sunt dezamăgit de pripa și insistența ANRE-ului de a lua o decizie anume astăzi, când acest amendament e pe ordinea de zi și ar putea fi anulat în orice moment. Mingea e în terenul parlamentarilor, sa vedem ce fac ei. Fără acest amendament, tariful avea să crească cu puțin peste patru procente, iar la gaze, încadrarea în marja de 5 la suta înseamnă că ANRE nu sunt obligați să revadă tarifele”, a declarat Victor Parlicov după ședința de astăzi a ANRE.
Amintim că în ședința de astăzi Angenția Națională pentru Reglementare în Energetică a aprobat cu unanimitate de voturi o hotărâre de majorare a tarifelor la gazele naturale pentru consumatoriifinali cu 9,8 la sută. Decizia vine după ce în iulie s-a decis majorarea tarifelor cu 15 procente, hotărâre suspendată la puțin timp după aprobare, ca urmare a criticilor societății civile.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE