Premierul Republicii Polonia, Donald Tusk, a ţinut astăzi, 6 februarie, un discurs în faţa jurnaliştilor, după întrevederea bilaterală cu premierul Iurie Leancă.
“Am venit astăzi la Chișinău, ținând cont de situația din regiune. Însă, înainte de toate am venit plin de speranța că această cale europeană a Republicii Moldova devine o realitate și suntem din ce în ce mai aproape de un final bun.
În timpul întâlnirilor mele cu colegii din Europa și din America, atunci când am schimbat impresiile în ceea ce privește situația din Ucraina, de fiecare dată am subliniat cât de important este pentru toată lumea sprijinirea eforturilor Moldovei. Această îndrăzneală, această muncă imensă pe care ați făcut-o aici, în Moldova, trebuie să aducă roade cât mai repede.
Sper că în timpul vizitei mele oficiale, spre sfârșitul lunii martie, aici, la Chișinău, vom putea, cu și mai mare certitudine, să spunem că Moldova devine o parte a Europei nu numai în sens cultural, pentru că așa a fost întotdeauna, dar și în ceea ce privește relațiile politice și economice.
Astăzi, în Europa, sunt din ce în ce mai multe țări și politicieni care înțeleg că pentru Republica Moldova, Acordul de Asociere, care sperăm să fie semnat, este doar o etapă. Perspectiva calității de membru deplin devine și mai reală decât în trecut. În Europa crește determinarea de a-i ajuta pe moldoveni să se pregătească pentru acest moment istoric. Știm cât e de important pentru toți moldovenii este procesul de apropiere a Republicii Moldova de Uniunea Europeană. Este foarte important ca oamenii să înțeleagă că această apropiere este interesul fiecărui cetățean, nu numai interesul țării. Pot să confirm, în calitate de Prim-ministru, că am început de la același nivel și că această perspectivă europeană merită nu numai pentru țară, ci și pentru toți cetățenii.
Astăzi, în Polonia, peste 80 la sută dintre locuitorii noștri își exprimă mulțumirea de faptul că suntem membru al UE, 82 la sută, în ultimul sondaj, au răspuns că sunt mulțumiți că Polonia este în Uniunea Europeană.
Acest lucru arată cât de important proiectul este pe dimensiunea unei experiențe individuale și nu numai în perspectiva experienței statului. Și vom face tot posibilul ca condițiile de semnare a Acordului de Asociere să fie pentru Republica Moldova și mai avantajoase decât până acum, pentru ca recepția acestor decizii să fie pozitivă și pentru ca aceste decizii politice foarte bune să fie resimțite și să fie apreciate de toți.
Această cale spre Uniunea Europeană este deja foarte aproape de sfârșit. Evenimentele din Ucraina arată că este foarte importantă stabilitatea politică. De asemenea, eforturile predecesorului Vlad Filat au fost foarte importante și Moldova a înțeles deja cât de important este acest pas și faptul că previzibilitatea este cel mai important mandat pentru viitor.
Doresc să vă felicit, sunteți pe cel mai bun drum spre succes."