Uite că am ajuns la finele acestui an pe jumătate goi, pe jumătate împliniţi. Am completat atâtea destinaţii pe care am vrut să le dăm vieţii noastre, dar multe din care au avut şi rubrici nescrise, goluri albe şi zebre colorate în alb şi negru. Am fremătat de atâtea ori pe culoarea neagră cu teamă eternă ca să pot păşi pe cea albă. Şi uite că zăpada imaculată mi-a oferit acest drum, stând pe omătul florilor de măr cu ninsoarea cerului în faţă.
De multe ori m-am gândit la faptul că viaţa este o stare de tranzit între naştere şi moarte, un tren în care te grăbeşti să ocupi locuri mai bune, mai puţin aglomerate. Cei care au reuşit să-şi găsească un loc lângă geam au avut mare noroc, pentru că vor vedea frumuseţea lumii. Ceilalţi se vor bate pentru culuoarul de lângă uşă, pentru aerul mai curăţat din spaţiu, iar alţii vor rămâne pe peron în aşteptarea altui tren.
M-am întrebat adesea de ce-am iubit lumea? Pentru că existam în ea, în gândul ce mă explora zi şi noapte. La patruzeci de ani descopeream că viaţa mea încăpea în strigătul unei păsări. N-aş mai aştepta un tren, aş aştepta o chemare undeva. O viaţă întreagă am vorbit în mii de feluri despre iubire şi tot ea mi-a rămas singura mea evanghelie.
La acest final de an m-am gândit la voi, cei care citiţi acest mesaj, şi dacă veţi întâlni în anul nou vreun înger care mă ştie, să-i transmite-ţi că-l aştept cu veşti bune şi frumoase.
Prin fereastra deschisă vă urez mult noroc tuturor, multă dragoste, înţelepciune şi răbdare!
Cu drag Viorica Nagacevschi.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE