Inspectorii supravegherii de stat a măsurilor contra incendiilor au iniţiat proceduri de suspendare a activităţii pentru 35 de agenţi economici, localurile cărora prezintă pericol real pentru viaţa şi sănătatea oamenilor.
Asta după ce, în perioada 3 – 14 noiembrie, au fost supuse evaluării peste 300 de obiective, dintre care doar 54 corespund cerinţelor normelor şi regulilor de securitate la incendiu. În urma verificărilor au fost supuse sancţiunilor contravenţionale 225 de agenţi economici, în adresa cărora s-au întocmit procese-verbale. În adresa a 181 de factori de decizie s-au emis prescripţii obligatorii pentru înlăturarea încălcărilor depistate.
Instanţele de judecată au emis decizii de suspendare a activităţii pentru 3 localuri, iar altele riscă să fie închise după examinarea cauzelor în instanţe. Serviciul Situaţii Excepţionale a expediat demersuri în adresa administraţiilor publice privind retragerea autorizaţiilor de funcţionare pentru 50 de obiective care prezintă pericol sporit.
Inspectorii supravegherii de stat a măsurilor contra incendiilor vor continua verificarea localurilor cu capacitate sporită pentru a preveni producerea incendiilor cu urmări fatale.