Fiecare dintre noi crede în noul guvern, speră şi are mari aşteptări de la ceea ce va realiza el. Fosta conducere, după cum afirmă experţii, a lăsat mari lacune în toate domeniile de activitate. Economia se află la baza unei societăţi, de ea depinde viitorul unei ţări. De aceea, pentru a face puţină lumină în ceea ce a fost, dar obligatoriu şi pentru a face unele prognoze în viitorul apropiat l-am intervievat pe expertul economic, preşedintele comisiei economie, buget şi finanţe, Veaceslav Ioniţă. Astfel, VIP-ul acestei săptămâni s-a dovedit a fi o persoană deschisă, optimistă, este mereu compătimitor faţă de oameni, una dintre calităţile pe care le consideră cea mai valoroasă. Veaceslav Ioniţă regretă că petrece prea puţin tip cu fetiţa sa, Loriana, dar îi promite că îi va dărui un frate sau o soră în curând. Dacă vreţi să aflaţi de ce s-a implicat VIP-ul acestei săptămâni în politică, cu ce animal poate fi asemuită economia R. Moldova sau cum se descurcă în noua postură de preşedinte, vă îndemn să citiţi interviul de mai jos.    
1. Cât timp vom mai fi afectați de criza economică mondială?
De fapt, R. Moldova s-a aflat într-o criză continuă pe parcursul tuturor anilor de independență. Noi nu am avut o creștere economică normală, a fost o creștere bazată doar pe consumul care venea din remitențe. Însă, atunci când au scăzut puțin remitențele a apărut și criza economică. Partea bună pentru noi, spre deosebire de alte țări, este aceea că trebuie să ne schimbăm paradigma de dezvoltare, avem șanse să ne dezvoltăm. De aceea, eu sper că într-o altă conjunctură lucrurile se vor schimba și peste un an de zile vom asista, deja, la o îmbunătățire a lucrurilor. Acum nu pot să spun de unde va veni creșterea economică, dar cert este că ceea ce s-a întâmplat în ultimii ani trebuia să ducă la un colaps și acest lucru s-a întâmplat exact acum, când am venit noi la guvernare. Sper că într-un an de zile lucrurile vor ieși din umbră, chiar dacă criza va atinge cote importante în alte țări.
2. Care sunt prognozele Dvs. vizavi de efectele crizei financiare pentru R. Moldova?
Efectele sunt următoarele: dacă în toată lumea criza financiară s-a declansat mai întâi în sistemul bancar, apoi în sistemul economic şi în sfârșit, în sistemul social, atunci în ţara noastră, deoarece primele două lipsesc, criza a început din cauza remitențelor care au scăzut foarte tare. Astfel şi veniturile populației s-au redus. Lucrul acesta a provocat o criză în sistemul economic, agenții economici au început să aibă probleme și acesta a periclitat sistemul financiar. De aceea, astăzi este imposibilă creșterea veniturilor populației din remitențe. Prin urmare, nu ne rămâne decât să reanimăm sectorul real al economiei și asta se poate face doar prin infuzie de capital din sectorul public, adică guvernul să primească granturi și împrumuturi, să înceapă a investi în economie și economia să înceapă a se dezvolta. Eu sper că noi vom debloca relațiile cu instituțiile financiare și prima infuzie de capital va începe la începutul anului viitor. 
3. Putem vorbi de creșteri economice importante în cei 8 ani de guvernare a Partidului Comuniștilor?
Am avut creșteri economice importante în acești 8 ani, însă necalitative. Anul trecut au pătruns în ţară 1, 6 miliarde de dolari. Pentru ca să creezi un loc de muncă calitativ, o fabrică, o uzină în R. Moldova este nevoie de 100 mii de dolari, dar ce s-a făcut cu cele 500 de mln pe care guvernarea comunistă le-a adus în țară. De fapt, asta înseamnă 5 mii locuri de muncă sau 20 de fabrici sau uzine mari. Unde sunt fabricile? În 8 ani de guvernare comunistă țara a aruncat 8 miliarde de dolari, ceea ce înseamnă 80 mii locuri de muncă. Cei 8 ani de zile îi putem numi epoca oportunităților ratate. Este incredibil ce s-a întâmplat. Am avut creșteri, dar sunt creșteri false. Au creat impresia că în țară se întâmplă ceva pe plan economic, dar în realitate nu s-a întâmplat nimic, dimpotrivă, lucrurile au degradat.   
4. Ce a lăsat cetățenilor R. Moldova fosta guvernare pe plan economic?
A lăsat o economie ruinată, o economie în care toți se tem să înceapă o afacere, instituții distruse, un sistem judecătoresc corupt total.
5. Faceți câteva prognoze pentru următorii 5 ani în plan economic.
În primul rând va renaște sectorul public. Vom începe a implementa proiecte investiționale, ceea ce va însemna reanimarea economiei și cel mai important e să dăm semnale pozitive pentru a atrage investitorii străini. Doar prin atragerea investițiilor străine vor crește și investițiile locale. Sper că într-un timp foarte scurt R. Moldova va ajunge să creeze câte 25 mii de locruri de muncă. Acesta, de fapt, este scopul nostru. Important e să avem o economie bazată pe exporturi.
6. Care sunt recomandările Dvs. pentru noua guvernare, din care faceți parte, pentru dezvoltarea economică a țării?
În primul rând să se reducă pe cât este posibil dreptul birocratului de a controla statul. Acesta nu trebuie să intervină sub forma penalizării și să-l trateze pe agentul economic ca pe un criminal, ci să-l considere un partener interesat de dezvoltarea țării. Eu știu că acest lucru va fi posibil, chiar dacă noi ne-am obișnuit cu acest sistem birocratic, mai ales că psihologii au demonstrat că mentalitatea omului poate fi schimbată în timp de 6 zile. Pot să vă aduc un exemplu: asociația de business, agenții economici încă mai erau inhibați acum o săptămână și văd cât de degajat pot vorbi acum.  
7. Companiile care supraviețuiesc cel mai bine crizei economice sunt cele conduse de femei, potrivit unei analize realizate de Financial Times. Dvs, sunteți de acord?
Femeile care sunt în afaceri sunt destul de eficiente și descurcărețe. Aceasta se datorează şi faptului că femeile fiind mai rezistente la stres, judecă mai calm, verifică totul la rece. Cred că și în Moldova este la fel, chiar dacă avem o țară patriarhală, unde este, încă, o tradiţie ca bărbații să conducă. Însă, femeile care reușesc înseamnă că au experienţă şi sunt, cel puțin, de două ori mai puternice decât bărbații. Evident că femeile au succes. Apropo, în criza din 1990 de la noi, povara de a rezolva problemele existente a căzut pe umerii femeilor.
8. Putem spune că sunteți un novice pe arena politică de la noi? Care este motivul pentru care ați decis să vă implicați în politică?
În politică pot spune că sunt de vreo 8 ani de zile. Eu cred că omul devine politician atunci când are anumite viziuni și vrea să le promoveze. Cel puțin de 5 ani de zile eu particip activ și am promovat autonomia locală. Este un lucru foarte important pentru noi și l-am promovat, încadrându-mă într-o comisie specială a Parlamentului din 2006. Până în 2009 am crezut că, în calitate de expert economic la IDIS ”Viitorul”, pot face acest lucru, dar la un moment dat mi-am dat seama că pot să-l relizez mult mai bine fiind direct implicat în politică. Motivul a fost că politicile pe care le promovam de ani de zile în calitate de expert puteau să nu fie de fiecare dată auzite. Cum mă simt acum? Deocamdată mă simt bine. 
9. Unde credeți că ar fi mai ușor: în politică sau pe o insulă pustie?
Depinde de scopul pe care îl are fiecare. Dacă scopul tău este să stai toată ziua să te uiți la soare atunci e bine şi pe o insulă pustie. De fapt și în politică, dacă vrei, poți sta toată ziua doar ca să te uiți la soare. Prin urmare, nu ar fi o diferență, depinde de om. Pentru mine însă este o mare diferență, deoarece un om foarte activ. Îmi aduce o plăcere enormă ceea ce fac.  
10. Cu ce animal poate fi asemuită economia R. Moldova?
Cred că seamănă cu o meduză mare și goală. Din păcate, s-a distrus tot ce s-a putut în economia ţării noastre.
11. Numiți 3 principii de care vă conduceți în viață.
Nu lua ceea ce nu-i al tău.
Nu spune minciuni.
Fii compătimitor față de alții. Cred că acesta este cel mai important dintre toate.
Acestea sunt cele 3 valori care, dacă sunt profund implantate în mintea ta, vei reuși în viață.
Spre exemplu, soția m-a rugat să merg de 2 ori pe săptămână cu transportul public pentru ca să-mi păstrez calităţile mele umane ca simplitatea, bunătatea şi să fiu mereu aproape de oameni. Încă nu am făcut acest lucru, dar îl voi analiza şi voi lua o decizie. Este important să fiu aproape de oameni. 
12. Cum vă petreceți timpul liber cu fetița Loriana și ce v-ați dori să devină ea?
De regulă, în timpul liber citesc foarte mult, câte 3, 4 ore pe zi. Mă culc pe la orele 1 după miezul nopţii. Citesc vreo 60% economie și restul din toate domeniile.
Am o fetiță de 4 ani și jumătate și se întâmplă de multe ori să-i dedic puţin timp. Se întâmplă chiar să nu o văd câteva zile, dar, cel puțin, sâmbăta și duminica mă străduiesc să fiu împreună cu ea. Deseori ne jucăm, pentru că toate jocurile la calculator, pe care i le cumpăr, sunt ca să ne putem juca împreună. Fetița se joacă mai mult cu mine, iar mama se supără de multe ori din această cauză. Ne gândim, deja și la un frate sau o soră pentru copilul nostru.
Nu știu ce va deveni Loriana, dar în fiecare zi, de dimineață până seara, gătește sau inventează jocuri în care trebuie să gătească. Chiar 100% din jocurile pe care mi le cere să le procur sunt cu și despre mâncare. Mă înfior când mă gândesc că ar putea deveni bucătar. Sigur, mi-aș dori să devină ceva în domeniul meu, dar nu pot să aleg eu ceea ce va face ea.
13. Cum vă descurcați în noua postură de președinte al comisiei economie, buget și finanțe? Care este atmosfera în comisia pe care o conduceți?
Comisia aceasta cred că este cea mai puternică din Parlament, (râde) deoarece din ea face parte un ex prim-ministru - Z. Greceanîi, un vice-prim-ministru- I. Dodon, un ex-ministru al economiei- V. Lazăr, un ex-vice ministru al economiei - I. Munteanu. Am avut doar o singură ședință și a decurs cu calm. Cred că așa și va fi, pentru că eu mă voi strădui să aplanez orice conflict.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE