Președintele comisiei economie, buget și finanțe, Veaceslav Ioniță, a fost chemat la Centrul Național Anticorupție, pentru audieri pe cazul spălării de bani de la Banca de Economii, anunță Politik.md.
Informația a fost confirmată de către purtătorul de cuvânt al CNA, Angela Starinschi. Potrivit ei, Ioniță este audiat după ce a depus o sesizare oficială către CNA, unde a anexat mai multe documente. 
De asemenea, Ioniță urmează a fi audiat în baza declarațiilor lansate la ședința comisiei de profil. Potrivit Angelei Starinschi, pe acest caz urmează să fie audiate mai multe persoane implicate, dar numele lor rămâne nedeclarate, pentru a nu prejudicia mersul anchetei.
Amintim, că la ședințele anterioare, care însă nu au întrunit cvorumul necesar, Veaceslav Ioniță a făcut publice un șir de scheme frauduloase, prin care se făceau delapidări de bani în propoții deosebit de mari de la Banca de Economii. Unul din persoanele menționate în aceste scheme ar fi nepotul liderului PLDM, Vlad Filat.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE