Primul ministru al R. Moldova a anunțat că în câteva zile urmează să fie semnat un nou acord de contractare a serviciilor oferite de compania Kroll, informează Politik.md. Astfel, va urma o nouă rundă de investigații asupra delapdărilor de fonduri de la BEM, Banca Socială și Unibank.
„Câteva săptămâni în urmă negocierile s-au finalizat cu success, iar rezultatul care mi-a fost prezentat de BNM, ca președinte al Comitetului pentru Stabilitate Financiară, este unul satisfăcător pentru R. Moldova, condițiile sunt avanatajoase. Eu am remis imediat opinia mea, că solicit să fie semnat acordul în termeni cât mai restrânși cu această companie.
Contractul urmează să fie prezentat de către companie și urmează a fi semnat în curând. Eu cred că e vorba de câteva zile. BNM îl va semna, dar îl va prezenta anterior Comitetului, care are caracter de recomandare. Suntem aproape de semnarea acestuia”, a dat asigurări Streleț.
Menționăm, că anul trecut această companie a fost contractată ca să colecteze informațiile necesare pentru a afla ce s-a întâmplat de facto în cele trei bănci, din care s-au delapidat fonduri. Ulterior, s-a decis ca aceeași companie să fie contractată pentru a investiga aceste fraude și a recupera banii.