Deputatul liberal, Valeriu Munteanu menţionează într-un articol publicat pe blogul său personal, că idila dintre PSD şi PCRM a început atunci când Voronin a împărţit acelaşi megafon cu Şelin, în faţa Palatului Republicii, în cadrul unui meeting.
Potrivit liberalului, această unire de forţe ar fi pornit la ordinul autorităţilor de la Kremlin. „Unica explicaţie pentru gestul nesăbuit al social-democratului ar fi, ordinul primit de la Kremlin, de jertfire în numele unităţii de stânga, servitoare credincioasă a expansionismului estic, iar moneda de schimb ar fi, nimic altceva decât un loc garantat pentru Şelin, pe lista PCRM la următoarele alegeri parlamentare”, scrie Munteanu în articolul său.
În context, deputatul afirmă că acest pas i-ar fi scăzut din numărul de alegători ai PSD-ului, deoarece PCRM îşi va atribui acest electorat. „Istoria recentă a demonstrat cu prisosinţă că nimeni nu poate să reziste într-o „relaţie” cu Voronin, cel mai elocvent exemplu fiind cel al PPCD-lui, partid jertfit în numele prieteniei dintre Roşca şi Voronin, aflaţi într-o permanentă legătură politică sodomică, care după 2005 nu a mai putut fi ascunsă de ochii lumii, însă Şelin, nu a avut capacitatea să simtă mrejele care i s-au pregătit”, mai scrie Valeriu Munteanu.